Actualitate
Sâmbătă, 22 februarie 2025, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au oprit, pentru control, pe strada Ardealului din oraș, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Teiuș.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,68 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.

Actualitate
Bărbat de 38 de ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce și-ar fi agresat fizic tatăl
Joi, 6 februarie 2025, în jurul orei 13.00, polițiștii din Teiuș au fost sesizați de către un bărbat de 76 de ani, din orașul Teiuș, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că, în cursul zilei de 6 ianuarie 2025, un bărbat de 38 de ani, din Teiuș, l-ar fi agresat fizic pe tatăl său, în vârstă de 76 de ani, pe fondul unor neînțelegeri generate de consumul de băuturi alcoolice.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de tatăl său.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Actualitate
O tânără și un tânăr din Teiuș au fost amendați cu câte 1.000 de lei, după ce au aruncat gunoi menajer pe domeniul public
O tânără de 20 de ani și un tânăr de 31 de ani, ambii din Teiuș, au fost amendai cu câte 1.000 de lei de către polițiștii locali, după ce au aruncat gunoi menajer, pe domeniul public.
„Activitatea de curațenie și protejare a mediului înconjurător este cuvântul de ordine pentru administrația locală teiușeană si implicit Poliția Locală Teiuș! Acționând cu mijloace specifice, în cadrul acțiunii „Toleranță zero la gunoaie” au fost depistați numita M.G. în vârstă de 20 de ani, din Teiuș și numitul B.V.A. în vârstă de 31 de ani, tot din Teiuș, care au aruncat în dispreț și nepăsare gunoi menajer pe domeniul public al orașului nostru, ambii fiind sanctionați contravențional cu suma de 1.000 lei fiecare, pentru încălcarea HCL 17/2001! Acțiunea continuă!”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.
Actualitate
Bărbat de 58 de ani din Teiuș amendat de Poliția Locală, după ce a aruncat gunoi menajer în incinta unei foste unități militare
Poliția Locală din Teiuș a identificat un cetățean, în vârstă de 58 de ani, care a aruncat gunoi menajer în incinta fostei unități militare din Coșlariu Nou. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.000 de lei.
„Tolerantă zero la gunoaie, este o realitate în activitatea Poliției Locale teiușene! Actionând permanent pentru un oraș curat, polițiștii locali teiușeni l-au depistat pe numitul I.N. în vârstă de 58 de ani din orașul Teiuș, care a aruncat gunoi menajer in incinta fostei unităti militare din Coșlariu Nou, acesta fiind sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 1000 lei! Vă rugam să sesizati orice abatere de la lege la telefonul poliției locale Teiuș 0726128938, fiind astfel cetateni responsabili, care doresc să trăiască într-un oras curat si civilizat!”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat
În seara zilei de duminică, 12 ianuarie 2025, polițiștii din Teiuș au oprit, pentru control, un autoturism care era condus de un tânăr de 23 de ani, din orașul Teiuș.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat în circulație.
În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
FOTO: ARHIVĂ
-
Din Județacum 10 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 12 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 10 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 10 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 10 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica| teiusinfo.ro