Administrație
2022, anul investițiilor în orașul Teiuș. Fonduri de 20 de milioane de lei, alocate rețelelor edilitare
Fără a fi acuzat de vreun parti-pris ascuns, trebuie să admitem că numai cine nu vrea nu recunoaște marile transformări edilitare la care a fost supus orașul Teiuș de când unitatea administrativ-teritorială este administrată de către primarul Mirel Hălălăi și echipa sa de la Primăria Teiuș.
Sub deviza „Teiușul primul!”, administrația locală și-a canalizat eforturile pentru îmbunătățirea gradului de civilizație al orașului și numai anul trecut au fost finalizate investiții demarate în anii precedenți, în valoare totală de aproape 20 de milioane de lei (cifra exactă este 19.026.982,93 de lei!).
Astfel, în 2022, a fost decontată contravaloarea ultimelor lucrări însumând 940.200,57 de lei (53. 53.495,88 de lei din bugetul local și 886.704,69 de lei de la bugetul de stat) pentru finalizarea proiectului „Reabilitare străzi în oraş Teiuș. Proiect tehnic+execuție”, în valoare totală de 12.430.754,51 de lei. Vorbim despre reabilitarea a 20 de străzi în lungime totală de aproape 10 km (9.177 m): Iancu de Hunedoara, Dorobanţi, Andrei Mureşan, Simion Bărnuţiu (1 şi 2), Tudor Vladimirescu, Curcani, Mircea, Fermei, Progresului, Bisericii, Axente Sever, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Crinului, Cetăţuii (1, 2 şi 3) şi Nicolae Bălcescu (1 şi 2).
Tot anul trecut au fost finalizate două proiecte finanțate integral din bugetul local: „Reabilitare reţea apă potabilă şi branşamente str. Aurel Vlaicu şi str. Cuza Vodă” și „Modificare racord reţea canal str. N. Bălcescu, O. Goga şi Ștefan cel Mare”, în 2022 fiind decontate integral sumele de 524.788,90 de lei, respectiv 211.787,87 de lei. Ultima tranșă de 600.000 de lei a fost decontată în 2022 dintr-un împrumut contractat de administrația locală pentru proiectul „Investiții noi în sistemul de apă și canalizare oraș Teiuș”, cu valoare totală de 1.600.000 de lei. Lucrările au fost efectuate pe străzile: Râtului, Parcul Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Kogălniceanu, Vilelor, Cuza Vodă, Aurel Vlaicu, Ion Creangă, Horea, Cloşca şi Roșiori.
Printr-un proiect finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional în valoare totală de 4.259.651,65 de lei (3.388.377,76 de lei fonduri nerambursabile și 69.150,61 de lei buget propriu), din care anul trecut s-au decontat 3.457.528,37 de lei, a fost modernizat iluminatul public din oraș. Este vorba de un sistem nou de iluminat public, fiind înlocuite 957 de corpuri de iluminat cu aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED, controlate prin telegestiune.
La finele anului 2022, alte două obiective de investiții în valoare totală de 23.896.858,35 de lei se aflau într-un stadiu de execuție de aproximativ 60%.
Este vorba despre proiectul „Rebilitare termică Liceul Teoretic Teiuș, clasele 1-8”, în valoare de 6.783.294,11 de lei, respectiv „Regenerarea urbană socio-culturală a orașului Teiuș”, de 17.113.564,24 de lei.
Printre obiectivele proiectului de reabilitare termică a liceului se numără sporirea confortului energetic al corpurilor de clădire A şi B, prin placarea structurii cu termoizolaţii, reabilitarea acoperişului şi a sistemului de evacuare al apelor, realizarea lucrărilor de reabilitare/modernizare a instalaţiei de iluminat în clădire și lcrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire.
Regenerarea urbană socio-culturală a orașului presupune construirea unei clădiri cu funcțiunea de centru expozițional cu aspect tradițional românesc, amenajarea parcării aferente străzii Decebal și construirea unui centru pentru tineret.
Așa rezultă din răspunsul oficial primit din partea Primăriei Teiuș, pe baza unei solicitări formulate de ziarul „Unirea” în baza prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Administrație
Liberalul Aurel Breaz, votat viceprimar al orașului Teiuș de „alianța” PNL-AUR
Liberalul Aurel Breaz, fostul contracandidat al actualului primar la alegerile locale din 9 iunie 2024, este noul viceprimar al orașului Teiuș, ales vineri de consilierii locali.
Doi candidați au fost nominalizați pentru funcția de viceprimar la Teiuș. Este vorba de Cristian Sularea de la PSD și Aurel Breaz de la PNL. Sularea a obținut șase voturi ale consilierilor locali, iar Breaz 9 voturi.
Primarul Mirel Vasile Hălălai a reacționat printr-o postare pe rețelele de socializare, în urma alegerii lui Breaz și acuză o „alianță toxică PNL-AUR”.
„Alianța toxică AUR – PNL a funcționat și la Teiuș. AUR nu si-a pus candidat iar voturile lor sau dus direct în remorca PNL. Cum să poți avea încredere în astfel de oameni. Iată deci cum una se spune la televizor și alta se face în politică. Minciuna are picioare scurte dar asta este o alta poveste. Una cu alta, urez succes noului viceprimar în persoana domnului Aurel Breaz și îl aștept alături de mine la muncă”, a transmis primarul Mirel Hălălai.
Administrație
Investiție de 1,5 milioane de lei în digitalizarea serviciilor oferite de Primăria Teiuș către cetățeni
Primarul Mirel Hălălai anunșă că a fost semnat contractul de „Digitalizare la nivelul orașului Teiuș” prin care se va simplifica accesul cetățenilor la serviciile instituției.
„A fost semnat, la sediul primăriei noastre, contractul „Digitalizare la nivelul orașului Teiuș”, un contract de peste 1,5 milioane de lei, extrem de important pentru simplificarea accesului concetățenilor noștri la serviciile primăriei, la informațiile publice, monitorizarea traficului din orașul nostru, creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin montarea a 80 de camere video performante, monitorizarea calității aerului si a poluării în general, într-un cuvânt un pas important spre un viitor în care, cetățeanul să fie pe primul loc prin tot ce oferă administrația publica locala din orașul nostru” a scris primarul Mirel Hălălai, pe pagina personală de facebook.
Administrație
Investiție de peste 5 milioane de lei în extinderea rețelei de canalizare din orașul Teiuș
Administrația orașului Teiuș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede extinderea rețelei de canalizare menajeră din Teiuș. Valoarea totală estimată a investiției este de 5.381.335,72 lei.
Potrivit documentației, în SP din zonă se colectează apa menajera de pe străzile studiate, apoi este pompată în cel mai apropiat cămin exisent/SP existentă. Racordurile vor fi executate prin amplasarea căminelor de racord la limita de proprietate, pentru evitarea spargerilor în zonele carosabile și asfaltate a drumurilor din localitate execuția traversărilor se va realiza prin subtraversare cu foraj orizontal, dacă este cazul. În zona de accese unde prin lucrarea de canalizare este necesară spargerea acceselor acestea se vor reface și vor fi aduse la starea inițială înainte de interventie. In zonele unde exista trotuare daca in urma interventiei este necesara spargerea trotuarelor, acestea vor fi refacute si aduse la starea initiala inaintea interventiei.
– Lungimea totală a rețelei de canalizare gravitațională este de 5357 m
– Lungime rețea canalizare sub presiune (refulare) 175 m (74 m nu se suprapun traseului gravitational)
– Numărul de cămine 130 buc
– Număr stații de pompare SP- 3 buc
– Număr de racorduri gravitaționale 287 buc
Sistemul de canalizare propus va fi sistem separativ. Regim: umed. Apele uzate menajere evacuate din instalaţiile sanitare interioare sunt conduse spre canalul exterior amplasat între proprietăți și drumul asfaltat/pietruit. Structura rutieră se va reface la terminarea lucrărilor, funcție de tipul existent la execuția lucrărilor.
Canalizarea menajeră proiectată pentru această investiţie se va realiza din tuburi PVC SN4, cu Ø = 250 mm, iar racordurile de la constructii se vor realiza din tevi din PVC, cu Ø min = 160 mm. Colectoarele de canalizare vor fi pozate la o adâncime corespunzătoare cerintei pentru asigurarea pantei necesare pentru a transporta gravitaţional apele uzate catre staţiile de pompare prevazute precum si de evitarea pericolului de inghet.
Conductele se vor poza în șanțuri, pe un pat de pozare din nisip compactat de 10 cm. Peste generatoarea superioara a acestora se va pune in opera un strat de nisip de 10 cm, care se va compacta manual. Pana la cota superioara a santului, deasupra stratului de nisip se vor realize umpluturi cu balast ( in zonele carosabile), respectiv cu pamant ( in zonele verzi).
Pământul în exces se va evacua în locația indicată de către Beneficiar. Se va face tot posibilul ca și căminele de vizitare vor fi amplasate pe traseul colectorului principal de transport ape uzate menajere să fie utilizate ca și camine de racord. Însă acolo unde nu a fost posibil, se vor amplasa și cămine de racord. Căminele de vizitare se propun din beton circulare, Ø int = 800-1000 mm, cu elemente tronconice de reducere la Ø int = 625 mm, cu capace din fonta carosabile sau necarosabile, functie de zona de amplasare.
Racordul se va realiza prin ramificații sau piese de branșare din PVC.
Administrație
Tânăr de 23 de ani din Teiuș amendat de polițiștii locali și obligat să curețe zona, după ce a aruncat gunoi menajer pe domeniul public
Un tânăr de 23 de ani din Teiuș a fost amendat de Poliția Locală și obligat să curățe zona afectată de gunoiul menajer pe care l-a aruncat ilegal pe domeniul public.
„Batălia cu nesimtirea unor concetateni de-ai noștri, care nu inteleg ca trăim intr-un oraș civilizat si aruncă gunoi menajer cu complicitatea unor detinători de utilaje cu tractiune animală continuă la noi, la Teius!Politistii locali teiuseni l-au depistat pe numitul R.B.N. din Teius, de 23 ani, care si-a aruncat gunoiul in complicitate cu un conducator de atelaje, pe domeniul public al orasului, fiind sanctionat cu suma de 1000 lei si obligat sa salubrizeze locul! Haideti sa luam pozitie cu totii impotriva unor astfel de apucaturi, care patează fata orasului nostru, pentru a avea un oras curat si cochet!”, au scris reprezentanții Primăriei Teiuș, pe pagina de facebook a instituției.
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 10 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Dragobete 2024. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro