Rămâi conectat

Știri din zonă

Amenzi de aproape 50.000 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizate de IPJ Alba la Sântimbru

Publicat

în

Miercuri, 27 noiembrie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, Serviciului Rutier,  Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, alături de reprezentanți ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Alba, ai Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Alba și ai Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Alba au organizat o acțiune în sistem integrat, pe raza comunei Sântimbru, județul Alba.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 158 de persoane, au fost verificate 94 de autovehicule au fost controlate două unități comerciale.

În urma controalelor au fost constatate 38 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 49.220 de lei, iar ca și măsură complementară, a fost confiscată cantitatea de 41 de kilograme de produse perisabile care aveau termenul de valabilitate depășit.




Știri din zonă

Eduard Norbert Palko, șoferul care a condus băut și a omorât trei tineri la Sântimbru, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

Publicat

în

Eduard Norbert Palko, autorul unui accident soldat cu trei morţi, produs în august 2023 pe drumul naţional DN 1, la Sântimbru, rămâne cu pedeapsa de 5 ani închisoare dispusă de instanţa de fond, potrivit soluţiei publicate, luni, 31 martie 2025, pe portalul Curţii de Apel (CA) Alba Iulia.

După cinci termene în care s-a amânat pronunţarea, CA Alba Iulia a schimbat, luni, în parte decizia Judecătoriei Alba Iulia, legat de plata către unele părţi civile a diverse sume de bani, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de psiholog pentru obţinerea rapoartelor de evaluare psihologică, onorariul achitat expertului parte în cursul urmăririi penale sau cheltuieli cu serviciile funerare.

Instanţa a respins apelul declarat de Eduard Norbert Palko, care, la Judecătoria Alba Iulia, a primit o condamnare de 1 an şi 6 luni sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive şi 4 ani şi 6 luni închisoare sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, cele două pedepse fiind contopite în pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 ani şi 6 luni închisoare. La aceasta s-a adăugat un spor obligatoriu şi fix de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare, care se va executa în regim de detenţie.

Partea responsabilă civilmente S.C. EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A., prin lichidator judiciar CITR Bucureşti, este obligată la plata unor daune morale în sumă totală de aproape 900.000 de euro. Decizia este definitivă.

• Trei tineri omorâți aproape de casă

În 27 august 2023, trei tineri, în vârstă de 17, 18 şi 25 de ani, aflaţi într-un grup de şase persoane care se deplasa pe marginea părţii carosabile pe DN 1, la ieşirea din Sântimbru, au murit pe loc după ce au fost loviţi de o maşină condusă de un şofer de 19 ani, din Oiejdea. Accidentul s-a produs la circa 100 de metri distanţă de Sântimbru Fabrică, unde domiciliau victimele.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a reieşit că a avut o îmbibaţie alcoolică de 1,94 g/l alcool pur în sânge şi după o oră, de 1,81 g/l alcool pur în sânge.

Şoferul avea permis de conducere din decembrie 2022.




Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 45 de ani din Sântimbru cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut

Publicat

în

Marți, 25 martie 2025, în jurul orei 12.45, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Sântimbru, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Sântimbru.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.




Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Galda de Sus. Au intervenit pompierii militari din Alba Iulia

Publicat

în

Pompierii militari din Alba Iulia au fost solicitați să intervină,vineri dimineața, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la tabloul electric al unei anexe gospodărești din localitatea Galda de Sus.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu în Galda de Sus. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodarească. Forțe alocate: 1 x ASAS si 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului. Incendiul se manifestă la tabloul electric al unei anexe gospodărești. Fară victime. Se intervine pentru stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 49 de ani din Stremț, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

Publicat

în

Joi, 16 ianuarie 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au depistat și reținut un bărbat de 49 de ani, din localitatea Stremț, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 16 ianuarie 2025, de către Judecătoria Aiud.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 11 luni și 20 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost depus în penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.




Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius