Rămâi conectat

Administrație

Centrul de Tineret Teiuș începe să prindă contur. Acesta va avea bazin de înot, sală de gimnastică, bowling și sală multimedia

Publicat

în

Continuă lucrările la Centrul de Tineret Teiuș. În cursul acestei săptămâni se lucra de zor la sapătură, confecționarea armăturilor și turnarea betonului aferent cuzineților de susținere a structurii metalice a clădirii.

„Pe șantierul Centrului de Tineret al orașului, constructorul lucrează de zor la sapătura, confecționarea armăturilor și turnarea betonului aferent cuzineților de susținere a structurii metalice a clădirii! În scurt timp se va contura noul Centru, dotat cu toate cele necesare pentru petrecerea timpului liber și relaxare (bazin de înot sală multimedia, piste de bowling, săli pentru practicarea diferitelor sporturi, terase, locuri de parcare etc, toate în beneficiul teiusenilor și nu numai!”, au transmis reprezentanții primăriei Teiuș.

Centrul de tineret este un spațiu destinat organizațiilor de tineret și tinerilor din orașul Teiuș în vederea realizării de activități și evenimente educative și de petrecere a timpului liber pentru tineri.

Implicarea tinerilor în activități comunitare are pe lângă puternica dimensiune educativă, o valoare de asumarea unei responsabilități privind îmbunătățirea vieții de zi cu zi dar și posibilitatea de a pune în aplicare a unor proiecte care pot dezvolta viața tinerilor prin punerea în practică a acelor idei care pot rezolva concret nevoile tinerilor: nevoia de asociativitate, de voluntariat, activități de timp liber, mobilitate, dar si nevoia de a învăța gestionarea unui proiect, dezvoltarea abilităților manageriale ale tinerilor. Acest centru va pune la dispoziția tinerilor o imagine de ansamblu a posibilităților de a activa ca voluntar, a avantajelor voluntariatului ca activitate complementară la activitățile școlare sau a activităților remunerate, dar și un spațiu de activitate alternativ pentru tinerii șomeri sau în căutarea unui loc de muncă.

Proiectul prevede o investiție ce constă în construirea unui centru de tineret in localitatea Teius, Jud. Alba. Totodată, proiectul își propune dezvoltarea capacității autorităților locale de îmbunătățire a serviciilor culturale, menite să sprijine normalizarea vieții locuitorilor din localitate și împrejurimi, contribuind la creșterea calității vieții.

La parter, intrarea principala se face printr-o terasa exterioara acoperita, de aici se ajunge la o zona de primire, de unde se formează un hol de acces spre un pachet de grupuri sanitare si vestiare, sala multi-sport, o sala de bowling, o sala de proiecție si o sala multimedia; sala de proiecție si sala multimedia se pot cupla la nevoie acestea fiind despărțite de un perete mobil. Tot la zona parterului se afla o sala de gimnastica si o sala de activitati recreative. In aripa dreapta a clădirii se geseste o zona de bazin de agrement cu vestiare, dusuri si grupuri sanitare, din aceasta zona se acceseaza printr-o scara un nivel inferior, situat sub zona bazinului, unde se gaseste camera tehnica, care deservește instalațiilor aferente zonei de bazin. Din zona de primire, printr-o scara de acces, se mai poate ajunge la o incapere prin care se face accesul la doua terase exterioare neacoperite, deservind ca puncte de belvedere.

Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice

– încurajarea copiilor și a tinerilor deopotrivă să fie mai activi și mai sociabili;

– Promovarea incluziunii sociale și a dezvoltării personale;

– Prevenirea delicvenței și a ofensei în rândul tinerilor;

– necesitatea unor servicii de implicare a tinerilor, de informare și ghidare, ce ar contribui direct la valorificarea resurselor, inclusiv financiare, pentru și împreună cu tinerii;

– orientarea profesională și vocațională a tinerilor;

– oferindu-le susținere și oportunități adecvate, tinerii pot deveni o forță importantă ce va contribui la progresul durabil al țării;

– tinerii sunt o investiție pentru viitor. Deseori se declară că tinerii sunt sănătoși, energici, au toată viața înainte și de aceea nu au nevoie de un sprijin deosebit. în realitate, însă, tinerii se confruntă cu multe probleme și riscuri, iar costurile umane și sociale ale neglijării sunt incalculabile – vieți pierdute, productivitate scăzută și speranță de viitor redusă. Aceste pericole pot fi prevenite, investind în tineri și oferindu-le informațiile, serviciile și oportunitățile de care au nevoie pentru a face alegeri înțelepte și sănătoase. Realizând aceste investiții astăzi, putem ajuta tinerii să construiască un viitor mai bun mâine;

– prevenirea comportamentelor riscante ale tinerilor (consumul de tutun, alcool și alte droguri) care constituie o problemă medico-socială de importanță crescândă. Prin construirea unui centru de tineret in orașul Teiuș, putem să prevenim acest comportament neadecvat al tinerilor și să îi ducem spre o direcție sănătoasă de dezvoltare personală.

Suplimentar, acesta va asigura respectarea principiilor dezvoltării durabile și a minimizării costurilor pe termen mediu și lung.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Liberalul Aurel Breaz, votat viceprimar al orașului Teiuș de „alianța” PNL-AUR

Publicat

în

Liberalul Aurel Breaz, fostul contracandidat al actualului primar la alegerile locale din 9 iunie 2024, este noul viceprimar al orașului Teiuș, ales vineri de consilierii locali.

 

Doi candidați au fost nominalizați pentru funcția de viceprimar la Teiuș. Este vorba de Cristian Sularea de la PSD și Aurel Breaz de la PNL. Sularea a obținut șase voturi ale consilierilor locali, iar Breaz 9 voturi.

Primarul Mirel Vasile Hălălai a reacționat printr-o postare pe rețelele de socializare, în urma alegerii lui Breaz și acuză o „alianță toxică PNL-AUR”.

„Alianța toxică AUR – PNL a funcționat și la Teiuș. AUR nu si-a pus candidat iar voturile lor sau dus direct în remorca PNL. Cum să poți avea încredere în astfel de oameni. Iată deci cum una se spune la televizor și alta se face în politică. Minciuna are picioare scurte dar asta este o alta poveste. Una cu alta, urez succes noului viceprimar în persoana domnului Aurel Breaz și îl aștept alături de mine la muncă”, a transmis primarul Mirel Hălălai.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de 1,5 milioane de lei în digitalizarea serviciilor oferite de Primăria Teiuș către cetățeni

Publicat

în

Primarul Mirel Hălălai anunșă că a fost semnat contractul de „Digitalizare la nivelul orașului Teiuș” prin care se va simplifica accesul cetățenilor la serviciile instituției.

„A fost semnat, la sediul primăriei noastre, contractul „Digitalizare la nivelul orașului Teiuș”, un contract de peste 1,5 milioane de lei, extrem de important pentru simplificarea accesului concetățenilor noștri la serviciile primăriei, la informațiile publice, monitorizarea traficului din orașul nostru, creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin montarea a 80 de camere video performante, monitorizarea calității aerului si a poluării în general, într-un cuvânt un pas important spre un viitor în care, cetățeanul să fie pe primul loc prin tot ce oferă administrația publica locala din orașul nostru” a scris primarul Mirel Hălălai, pe pagina personală de facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de peste 5 milioane de lei în extinderea rețelei de canalizare din orașul Teiuș

Publicat

în

Administrația orașului Teiuș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede extinderea rețelei de canalizare menajeră din Teiuș. Valoarea totală estimată a investiției este de 5.381.335,72 lei.

Potrivit documentației, în SP din zonă se colectează apa menajera de pe străzile studiate, apoi este pompată în cel mai apropiat cămin exisent/SP existentă. Racordurile vor fi executate prin amplasarea căminelor de racord la limita de proprietate, pentru evitarea spargerilor în zonele carosabile și asfaltate a drumurilor din localitate execuția traversărilor se va realiza prin subtraversare cu foraj orizontal, dacă este cazul. În zona de accese unde prin lucrarea de canalizare este necesară spargerea acceselor acestea se vor reface și vor fi aduse la starea inițială înainte de interventie. In zonele unde exista trotuare daca in urma interventiei este necesara spargerea trotuarelor, acestea vor fi refacute si aduse la starea initiala inaintea interventiei.

– Lungimea totală a rețelei de canalizare gravitațională este de 5357 m
– Lungime rețea canalizare sub presiune (refulare) 175 m (74 m nu se suprapun traseului gravitational)
– Numărul de cămine 130 buc
– Număr stații de pompare SP- 3 buc
– Număr de racorduri gravitaționale 287 buc

Sistemul de canalizare propus va fi sistem separativ. Regim: umed. Apele uzate menajere evacuate din instalaţiile sanitare interioare sunt conduse spre canalul exterior amplasat între proprietăți și drumul asfaltat/pietruit. Structura rutieră se va reface la terminarea lucrărilor, funcție de tipul existent la execuția lucrărilor.

Canalizarea menajeră proiectată pentru această investiţie se va realiza din tuburi PVC SN4, cu Ø = 250 mm, iar racordurile de la constructii se vor realiza din tevi din PVC, cu Ø min = 160 mm. Colectoarele de canalizare vor fi pozate la o adâncime corespunzătoare cerintei pentru asigurarea pantei necesare pentru a transporta gravitaţional apele uzate catre staţiile de pompare prevazute precum si de evitarea pericolului de inghet.

Conductele se vor poza în șanțuri, pe un pat de pozare din nisip compactat de 10 cm. Peste generatoarea superioara a acestora se va pune in opera un strat de nisip de 10 cm, care se va compacta manual. Pana la cota superioara a santului, deasupra stratului de nisip se vor realize umpluturi cu balast ( in zonele carosabile), respectiv cu pamant ( in zonele verzi).

Pământul în exces se va evacua în locația indicată de către Beneficiar. Se va face tot posibilul ca și căminele de vizitare vor fi amplasate pe traseul colectorului principal de transport ape uzate menajere să fie utilizate ca și camine de racord. Însă acolo unde nu a fost posibil, se vor amplasa și cămine de racord. Căminele de vizitare se propun din beton circulare, Ø int = 800-1000 mm, cu elemente tronconice de reducere la Ø int = 625 mm, cu capace din fonta carosabile sau necarosabile, functie de zona de amplasare.

Racordul se va realiza prin ramificații sau piese de branșare din PVC.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Tânăr de 23 de ani din Teiuș amendat de polițiștii locali și obligat să curețe zona, după ce a aruncat gunoi menajer pe domeniul public

Publicat

în

Un tânăr de 23 de ani din Teiuș a fost amendat de Poliția Locală și obligat să curățe zona afectată de gunoiul menajer pe care l-a aruncat ilegal pe domeniul public.

„Batălia cu nesimtirea unor concetateni de-ai noștri, care nu inteleg ca trăim intr-un oraș civilizat si aruncă gunoi menajer cu complicitatea unor detinători de utilaje cu tractiune animală continuă la noi, la Teius!Politistii locali teiuseni l-au depistat pe numitul R.B.N. din Teius, de 23 ani, care si-a aruncat gunoiul in complicitate cu un conducator de atelaje, pe domeniul public al orasului, fiind sanctionat cu suma de 1000 lei si obligat sa salubrizeze locul! Haideti sa luam pozitie cu totii impotriva unor astfel de apucaturi, care patează fata orasului nostru, pentru a avea un oras curat si cochet!”, au scris reprezentanții Primăriei Teiuș, pe pagina de facebook a instituției.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius