Administrație
CJSU Alba impune de mâine, 25 septembrie 2021, noi măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19 în orașul Teiuș
CJSU Alba a hotărât, în ședința de astăzi, 24 septembrie 2021, ca în orașul Teiuș să fie instituite noi măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, începând de mâine, 25 septembrie 2021, ora 00.00.
Având în vedere rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID–19 la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județul Alba, la data de 23.09.2021, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba prin adresa nr. 9889 din 23.09.2021 s-au stabilit noi măsuri pentru Municipiul Sebeș, Orașul Teiuș, respectiv comunele Ohaba și Vințu de Jos, care vor intra în vigoare începând cu data de 25.09.2021 ora 00:00.
Art. 1.Se constată încadrarea în limitele incidenței cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2, la data de 24.09.2021, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială de pe raza județului Alba, conform Anexei care este parte integrantă din prezenta hotărâre;
(2) Măsurile stabilite pentru diminuarea riscului de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Alba, sunt cele prevăzute în hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba nr.208 din 10.09.2021, modificată și completată prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba nr.216 din 19.09.2021 și nr.222 din 24.09.2021, în funcție de rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, conform anexei la prezenta hotărâre;
(3) Măsurile prevăzute în anexa la prezenta hotărâre pentru UAT-urile Municipiul Sebeș, Orașul Teiuș, respectiv comunele Ohaba și Vințu de Jos, intră în vigoare începând cu data de 25.09.2021 ora 00:00, și sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile, iar termenele de aplicare a măsurilor prevăzute pentru celelalte unități administrative-teritoriale de pe raza județului Alba rămân cele stabilite prin hotărârile CJSU Alba adoptate anterior.
Art. 2.Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, la toate U.A.T-urile de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.

Administrație
Primăria Teiuș a dat startul curățeniei de primăvară și a lansat un apel către localnici să pună umărul la reușita campaniei
Primăria orașului Teiuș a demarat curățeania de primăvară, înaintea Sărbătorilor Pascale 2025. Autoritățile locale au lansat și un apel către cetățeni să contribuie la reușita acestei campanii.
„Motivati de vremea buna si cu multă responsabilitate, am iesit la curatenia de primăvară, inaintea Sfintelor Sărbători Pascale! Mâinile pricepute ale colegilor nostri, curată, zugravesc, vopsesc, intr-un cuvânt dau orasului nostru acel aer proaspat si necesar! Vă invităm pe această cale, pe toti teiusenii, sa iesim la curatenia de primăvară nu doar in propria gospodarie ci si in fata ei, pe strada, șanțuri, rigole de scurgere, spații verzi din fata gospodariei, mai numeroase acum pe strazile modernizate deja, demonstrând astfel că sloganul nostru „Teiusul Primul” este la noi, o realitate!”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.
Administrație
Lucrările de montare a scurgerii apelor pluviale, pe strada Cuza Vodă din Teiuș, aproape de finalizare
Reprezentanții Primăriei Teiuș au anunțat că speră ca în câteva zile să fie finalizată lucrarea de montare a scurgerii de ape pluviale pe strada Cuza Vodă din Teiuș. Lucrarea este de maximă importanță pentru locuitorii de pe un număr total de trei străzi.
„Continuăm, in ritm susținut, montarea scurgerii de ape pluviale pe strada Cuza Vodă! După ce lucrarea inițială a fost compromisă de montarea conductei magistrale noi, fără multă vorbărie, dar cu mult efort, sperăm ca în câteva zile să finalizăm această lucrare, iar apa pluvială de pe strada Decebal (partea dreaptă), de pe strada Cuza Vodă și de pe strada Mihail Kogălniceanu să se deverseze în Valea Geoagiului!”, au transmis cei de la Primăria Teiuș.
Administrație
Primăria Teiuș anunță cadastrare GRATUITĂ a imobilelor din cartierul „Dăneață”
Primăria Teiuș anunță că au început lucrările de cadastrare gratuită a imobilelor, realizate de topografii unei firme de specialitate în cartierul „Dăneață”.
Cartierul „Dăneață” a intrat și în programul de reabilitare al străzilor, după ce prima etapă (canalizarea pluvială) a fost finalizată. Lucrările continuă în zonă la canalizarea menajeră și apoi așternerea asfaltului pe toate străzile.
„O veste bună pentru locuitorii cartierului Dăneață și nu numai! În cadrul lucrărilor de cadastrare gratuită pe raza orașului Teiuș, topografii firmei specializate au început lucrările de cadastrare a cartierului și a caselor aferente! După povești lungi, promisiuni doar în campaniile electorale, iată că se lucrează pentru ca cetățenii care locuiesc aici să poată obține documentele necesare, așa cum este corect și civilizat, care să ateste proprietatea legală!
Cartierul Dăneață a intrat și în programul de reabilitare al străzilor, prima etapă (canalizarea pluvială) este rezolvată și urmează canalizarea menajeră și apoi asfalt pe toate străzile!”, au anunțat reprezentanții primăriei pe pagina de Facebook a instituției.
Administrație
Liberalul Aurel Breaz, votat viceprimar al orașului Teiuș de „alianța” PNL-AUR
Liberalul Aurel Breaz, fostul contracandidat al actualului primar la alegerile locale din 9 iunie 2024, este noul viceprimar al orașului Teiuș, ales vineri de consilierii locali.
Doi candidați au fost nominalizați pentru funcția de viceprimar la Teiuș. Este vorba de Cristian Sularea de la PSD și Aurel Breaz de la PNL. Sularea a obținut șase voturi ale consilierilor locali, iar Breaz 9 voturi.
Primarul Mirel Vasile Hălălai a reacționat printr-o postare pe rețelele de socializare, în urma alegerii lui Breaz și acuză o „alianță toxică PNL-AUR”.
„Alianța toxică AUR – PNL a funcționat și la Teiuș. AUR nu si-a pus candidat iar voturile lor sau dus direct în remorca PNL. Cum să poți avea încredere în astfel de oameni. Iată deci cum una se spune la televizor și alta se face în politică. Minciuna are picioare scurte dar asta este o alta poveste. Una cu alta, urez succes noului viceprimar în persoana domnului Aurel Breaz și îl aștept alături de mine la muncă”, a transmis primarul Mirel Hălălai.
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica| teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024 | teiusinfo.ro