Rămâi conectat

Știri din zonă

După doi ani de întrerupere, la Stremț a avut loc cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Fii Satului”

Publicat

în

Astăzi, 14 august 2022, în satul Stremț din comuna cu același nume a fost sărbătoare. La invitația Primăriei, a Consiliului Local Stremț și a primarului Traian Ștefan Popa, „fiii satului” s-au întors din nou acasă, la cea de-a XIII-a ediție.

Satul Stremț care face parte din comuna cu același nume este atestat documentar din anul 1332, însă descoperirile arheologice au atestat faptul că originea lui se pierde în negura vremilor. Duminică, de la ora 12.00, la Monumentul Eroilor din centrul satului a avut loc un Tedeum, au avut loc depuneri de coroane, au fost acordate diplome de onoare și au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 și 60 de ani de căsătorie. De asemenea au fost premiați câștigătorii turneelor de tenis de masă, a concursului de șah și a celui de costume populare.

Edilul acestei comune cu oameni harnici și inimoși, lucru pe care nu trebuie să-l spunem noi pentru că este vizibil pentru oricine pune piciorul în această comună, a ținut un discurs în care a mulțumit numeroasei asistențe prezente, fii ai satului sau invitați pentru participarea la evenimente și la sărbătoare.

„În primul rând vreau să mulțumesc părintelui pentru aprecierile făcute la adresa mea, a Consiliului Local și a locuitorilor comunei, pentru spiritul de gospodari și dorința de a păstra această comună într-o perfectă ordine și curățenie, în așa fel încât de fiecare dată când cineva trece prin această comună să spună: da este un sat curat, aranjat, condus de un primar și un Consiliu Local la fel de gospodari. Vă spun un singur lucru și luați-l ca un angajament. Atâta timp cât dumneavoastră și sănătatea îmi va permite, promit că voi încerca să conduc comuna aceasta așa cum am condus-o în cei cinci ani de mandat și o spun fără nici o reținere, eu în primul rând sunt mândru de ceea ce am făcut și asta nu din mândria mea personala ci din mulțumirile a sute și mii de oameni care mi-au spus un singur lucru: domnule primar, arată ca o comună europeană.

Mulțumesc tuturor celor prezenți și fără a face o discriminare politică trebuie să le mulțumesc în primul rând colegilor mei social-democrați, care au venit în permanență. Le mulțumesc de asemenea colegilor și prietenilor mei de la celelalte partide, PNL și USR, pentru că eu n-am făcut niciodată diferențe în ceea ce privește administrarea sau relațiile cu ceilalți conducători la nivelul județului, Prefectură, Consiliu Județean sau cu primarii mei. Când este vorba despre politică, n-avem ce face, ne apărăm doctrina, ne apărăm interesele din punct de vedere politic. Acest lucru, vreau să vă spun că-l voi face și de acum înainte, chiar dacă unii cred că vârsta nu-mi va permite. Vârsta îmi permite, sănătatea îmi permite și voi face acest lucru în continuare. Mulțumesc cetățenilor comunei Stremț pentru faptul că sunt alături de mine și de Consiliul Local la asemenea manifestări”, a spus primarul Traian Ștefan Popa.

Evenimentul a fost prezentat de profesor Daniela Barb Floroian. După Tedeum, festivitatea a continuat la Baza Sportivă Stremț, unde a avut loc o masă populară și un spectacol susținut de mai multe formații și interpreții de muzică populară.

La Stremț, frumosul sat de la poalele Muntelui Trascău fiii satului s-au întors din nou acasă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

ÎPS Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a locuinței maxim protejate pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Ghelasie”, din Galda de Jos

Publicat

în

Joi, 12 decembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în localitatea Galda de Jos.

De la ora 12.00, ÎPS Irineu, însoțit de părintele Nicolae Ignat, consilier social-misionar în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, a oficiat slujba de binecuvântare a Locuinței maxim protejate pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Ghelasie”, nr. 11. Așezământul social se află sub coordonarea părintelui Eugen Ciufudean, preot al parohiei Galda de Jos, protopopiatul Alba Iulia.

La eveniment au participat cei șapte beneficiari ai Locuinței maxim protejate pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Ghelasie”, nr. 11, alături de cei șase beneficiari ai Locuinței maxim protejate, nr. 12, aflată în apropiere. La final, ÎPS Irineu le-a adresat celor prezenți cuvinte ziditoare de suflet și sfaturi duhovnicești, după care le-a oferit daruri celor 13 beneficiari. Apoi, au luat cuvântul domnul Alexandru Sinea, director al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, și doamna Mirela Mîndroc, director adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba.

Locuința maxim protejate pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Ghelasie”, nr. 11, din Galda de Jos funcționează în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia începând cu luna iunie a anului 2024, cu binecuvântarea și prin atenta purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu. În această perioadă s-au realizat ample lucrări de modernizare, printr-o investiție de aproape . , bani proveniți din fondurile proprii ale Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Lucrările au inclus montarea de uși și geamuri noi, renovarea completă a băilor, camerelor și holurilor, instalarea de parchet și gresie, vopsirea pereților și modernizarea sistemului de canalizare. Exteriorul a fost, de asemenea, complet renovat, incluzând aplicarea unei lavabile decorative și refacerea trotuarelor perimetrale.

Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Ghelasie”, nr. 11, din localitatea Galda de Jos oferă servicii complexe de găzduire și ocrotire pentru șapte persoane adulte cu afecțiuni neuropsihice care beneficiază de îngrijirea unei echipe de profesioniști, formate din medic psihiatru, psiholog, medic de familie, asistent social și asistent medical. Serviciile oferite beneficiarilor în cadrul locuinței includ cazare, masă zilnică, îngrijire specializată și suport permanent. Locuința maxim protejată reprezintă un model de îngrijire integrată în care persoanele cu dizabilități primesc sprijin pentru a-și desfășura activitățile zilnice într-un mediu sigur și stabil.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Amenzi de aproape 50.000 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizate de IPJ Alba la Sântimbru

Publicat

în

Miercuri, 27 noiembrie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, Serviciului Rutier,  Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, alături de reprezentanți ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Alba, ai Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Alba și ai Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Alba au organizat o acțiune în sistem integrat, pe raza comunei Sântimbru, județul Alba.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 158 de persoane, au fost verificate 94 de autovehicule au fost controlate două unități comerciale.

În urma controalelor au fost constatate 38 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 49.220 de lei, iar ca și măsură complementară, a fost confiscată cantitatea de 41 de kilograme de produse perisabile care aveau termenul de valabilitate depășit.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 35 de ani din Sântimbru reținut de polițiști, după ce și-a lovit vecinul cu pumnul în zona feței

Publicat

în

Luni, 18 noiembrie 2024, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din comuna Sântimbru, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe.

Cercetările sunt continuate.

• Informații de background

La data de 17 noiembrie 2024, în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 25 de ani cu privire la faptul ar fi fost victima unei infracțiuni.

Din primele date, a reieșit că tânărul de 25 de ani, din localitatea Sântimbru, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, în urma unui conflict spontan, a fost amenințat cu acte de violență de către un vecin, în vârstă de 35 de ani, care, ulterior, l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat din Sântimbru cercetat de polițiști, după ce și-a amenințat și lovit un vecin

Publicat

în

Duminică, 17 noiembrie 2024, în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 25 de ani cu privire la faptul ar fi fost victima unei infracțiuni.

Din primele date, a reieșit că tânărul de 25 de ani, din localitatea Sântimbru, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, în urma unui conflict spontan, a fost amenințat cu acte de violență de către un vecin, în vârstă de 35 de ani, care, ulterior, l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius