Administrație
Începând de mâine, 18 aprilie 2021 – ora 00.00, intră în vigoare noi restricții la Teiuș, în vederea limitării răspândirii SARS-COV-2
CJSU Alba a impus noi măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19 la nivelul orașului Teiuș, care se vor aplica cu începere de mâine, 18 aprilie 2021 – ora 00.00 (vezi Art. 3).
Luând în dezbatere rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID–19, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba prin adresa nr. 4606/16.04.2021, pentru data de 17.04.2021;
În temeiul:
Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;
H.G. nr. 432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 17.04.2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se constată rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2, la data de 17.04.2021, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială de pe raza județului Alba, conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2. (1) La nivelul comunelor Șibot și Stremț unde rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2 este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, începând cu data de 18.04.2021, ora 0000, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de luni, marți, miercuri și joi în intervalul orar 2200-0500, iar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 2000-0500, cu următoarele excepţii:
1. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
2. deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
3. deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
4. deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
b) Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, își vor organiza şi desfăşura activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 0500-1800. Prin excepție, în zilele de 23 aprilie 2021 și 30 aprilie 2021, activitatea se va putea organiza și desfășura în intervalul orar 0500- 2000.
c) În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 1800-0500, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Prin excepție, în zilele de 23 aprilie 2021 și 30 aprilie 2021, activitatea se va putea organiza și desfășura în intervalul orar 2000-0500;
d) Unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară;
e) Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness;
f) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
g) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;
h) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
i) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
j) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
k) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă;
l) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
m) Măsurile stabilite la lit. k) și lit. l) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
n) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
o) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. m), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
p) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
q) Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc;
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există;
(3) Centrele de vaccinare și cabinetele medicale își vor desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară;
(4) La finalul perioadei stabilite la alin. (1), sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență, măsurile dispuse vor fi reevaluate.
Art. 3. (1) La nivelul orașelor Câmpeni și Teiuș, comunelor Cenade și Gârbova unde rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 18.04.2021, ora 0000, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;
c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2200-0500, cu următoarele excepții:
1. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
2. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
3. deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
4. deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori decesul unui membru de familie;
g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2200, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2200, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
l) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu obligația respectării orarului de lucru cu publicul între orele 0600-2200;
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3) La finalul perioadei stabilite la alin. (1), sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență, măsurile dispuse vor fi reevaluate.
Art. 4. Pentru deplasarea la centrele de vaccinare sau cabinete medicale, motivul menționat pe declarația pe proprie răspundere va fi „deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente”.
Art. 5. Măsurile stabilite prin prezenta hotărâre se completează cu măsurile cu caracter general stabilite prin H.G. nr. 432/2021.
Art. 6. Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.
Art. 7. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, la toate U.A.T.-urile de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.
Administrație
Liberalul Aurel Breaz, votat viceprimar al orașului Teiuș de „alianța” PNL-AUR
Liberalul Aurel Breaz, fostul contracandidat al actualului primar la alegerile locale din 9 iunie 2024, este noul viceprimar al orașului Teiuș, ales vineri de consilierii locali.
Doi candidați au fost nominalizați pentru funcția de viceprimar la Teiuș. Este vorba de Cristian Sularea de la PSD și Aurel Breaz de la PNL. Sularea a obținut șase voturi ale consilierilor locali, iar Breaz 9 voturi.
Primarul Mirel Vasile Hălălai a reacționat printr-o postare pe rețelele de socializare, în urma alegerii lui Breaz și acuză o „alianță toxică PNL-AUR”.
„Alianța toxică AUR – PNL a funcționat și la Teiuș. AUR nu si-a pus candidat iar voturile lor sau dus direct în remorca PNL. Cum să poți avea încredere în astfel de oameni. Iată deci cum una se spune la televizor și alta se face în politică. Minciuna are picioare scurte dar asta este o alta poveste. Una cu alta, urez succes noului viceprimar în persoana domnului Aurel Breaz și îl aștept alături de mine la muncă”, a transmis primarul Mirel Hălălai.
Administrație
Investiție de 1,5 milioane de lei în digitalizarea serviciilor oferite de Primăria Teiuș către cetățeni
Primarul Mirel Hălălai anunșă că a fost semnat contractul de „Digitalizare la nivelul orașului Teiuș” prin care se va simplifica accesul cetățenilor la serviciile instituției.
„A fost semnat, la sediul primăriei noastre, contractul „Digitalizare la nivelul orașului Teiuș”, un contract de peste 1,5 milioane de lei, extrem de important pentru simplificarea accesului concetățenilor noștri la serviciile primăriei, la informațiile publice, monitorizarea traficului din orașul nostru, creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin montarea a 80 de camere video performante, monitorizarea calității aerului si a poluării în general, într-un cuvânt un pas important spre un viitor în care, cetățeanul să fie pe primul loc prin tot ce oferă administrația publica locala din orașul nostru” a scris primarul Mirel Hălălai, pe pagina personală de facebook.
Administrație
Investiție de peste 5 milioane de lei în extinderea rețelei de canalizare din orașul Teiuș
Administrația orașului Teiuș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede extinderea rețelei de canalizare menajeră din Teiuș. Valoarea totală estimată a investiției este de 5.381.335,72 lei.
Potrivit documentației, în SP din zonă se colectează apa menajera de pe străzile studiate, apoi este pompată în cel mai apropiat cămin exisent/SP existentă. Racordurile vor fi executate prin amplasarea căminelor de racord la limita de proprietate, pentru evitarea spargerilor în zonele carosabile și asfaltate a drumurilor din localitate execuția traversărilor se va realiza prin subtraversare cu foraj orizontal, dacă este cazul. În zona de accese unde prin lucrarea de canalizare este necesară spargerea acceselor acestea se vor reface și vor fi aduse la starea inițială înainte de interventie. In zonele unde exista trotuare daca in urma interventiei este necesara spargerea trotuarelor, acestea vor fi refacute si aduse la starea initiala inaintea interventiei.
– Lungimea totală a rețelei de canalizare gravitațională este de 5357 m
– Lungime rețea canalizare sub presiune (refulare) 175 m (74 m nu se suprapun traseului gravitational)
– Numărul de cămine 130 buc
– Număr stații de pompare SP- 3 buc
– Număr de racorduri gravitaționale 287 buc
Sistemul de canalizare propus va fi sistem separativ. Regim: umed. Apele uzate menajere evacuate din instalaţiile sanitare interioare sunt conduse spre canalul exterior amplasat între proprietăți și drumul asfaltat/pietruit. Structura rutieră se va reface la terminarea lucrărilor, funcție de tipul existent la execuția lucrărilor.
Canalizarea menajeră proiectată pentru această investiţie se va realiza din tuburi PVC SN4, cu Ø = 250 mm, iar racordurile de la constructii se vor realiza din tevi din PVC, cu Ø min = 160 mm. Colectoarele de canalizare vor fi pozate la o adâncime corespunzătoare cerintei pentru asigurarea pantei necesare pentru a transporta gravitaţional apele uzate catre staţiile de pompare prevazute precum si de evitarea pericolului de inghet.
Conductele se vor poza în șanțuri, pe un pat de pozare din nisip compactat de 10 cm. Peste generatoarea superioara a acestora se va pune in opera un strat de nisip de 10 cm, care se va compacta manual. Pana la cota superioara a santului, deasupra stratului de nisip se vor realize umpluturi cu balast ( in zonele carosabile), respectiv cu pamant ( in zonele verzi).
Pământul în exces se va evacua în locația indicată de către Beneficiar. Se va face tot posibilul ca și căminele de vizitare vor fi amplasate pe traseul colectorului principal de transport ape uzate menajere să fie utilizate ca și camine de racord. Însă acolo unde nu a fost posibil, se vor amplasa și cămine de racord. Căminele de vizitare se propun din beton circulare, Ø int = 800-1000 mm, cu elemente tronconice de reducere la Ø int = 625 mm, cu capace din fonta carosabile sau necarosabile, functie de zona de amplasare.
Racordul se va realiza prin ramificații sau piese de branșare din PVC.
Administrație
Tânăr de 23 de ani din Teiuș amendat de polițiștii locali și obligat să curețe zona, după ce a aruncat gunoi menajer pe domeniul public
Un tânăr de 23 de ani din Teiuș a fost amendat de Poliția Locală și obligat să curățe zona afectată de gunoiul menajer pe care l-a aruncat ilegal pe domeniul public.
„Batălia cu nesimtirea unor concetateni de-ai noștri, care nu inteleg ca trăim intr-un oraș civilizat si aruncă gunoi menajer cu complicitatea unor detinători de utilaje cu tractiune animală continuă la noi, la Teius!Politistii locali teiuseni l-au depistat pe numitul R.B.N. din Teius, de 23 ani, care si-a aruncat gunoiul in complicitate cu un conducator de atelaje, pe domeniul public al orasului, fiind sanctionat cu suma de 1000 lei si obligat sa salubrizeze locul! Haideti sa luam pozitie cu totii impotriva unor astfel de apucaturi, care patează fata orasului nostru, pentru a avea un oras curat si cochet!”, au scris reprezentanții Primăriei Teiuș, pe pagina de facebook a instituției.
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 10 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Dragobete 2024. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro