Actualitate
Moș Nicolae: De unde vine tradiția darurilor în ghetuțe pentru copii | teiusinfo.ro
De unde vine tradiția darurilor în ghetuțe pentru copiii care îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Nicolae | teiusinfo.ro
Copiii îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Nicolae, unul dintre cei mai iubiți și mai populari sfinți ai creștinătății. Știind că Moșul le va lăsa daruri, prichindeii își lustruiesc ghetuțele sau cizmulițele. Pentru neascultători însă, Moș Nicolae lasă câte o nuielușă, avertizându-i astfel să își asculte părinții și bunicii. Tradiția de a face daruri în această zi își are originea în povestea de viață a personajului legendar și mitic.Acesta a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi). Scrierile teologice spun că era o persoană cu credință nețărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea.
Citește și: MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Texte cu URARI de Sf Nicolae şi FELICITARI de Sfântul Nicolae
În anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susținut că Iisus Hristos nu este de aceeași natura cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmație, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului, de unde s-a împământenit obiceiul ca cei obraznici să primească o nuielușă de la Moș Nicolae. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune, dar și miracole, numele său traducându-se prin biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași.
Săculeții cu galbeni salvatori
“Fiind bun și darnic, după mutarea sa la cele veșnice, a ajutat în chip minunat săracii, printre care și un tată cu trei fete pe care, din cauza sărăciei, voia să le trimită să facă anumite lucruri. Legenda spune că fetele s-au rugat Sfântului să le ajute și acesta, drept răspuns, a umplut șosetele fetelor cu galbeni.
Banii au fost găsiți de tată, a doua zi”, spune părintele Eugen Tănăsescu. Sfântul Nicolae le-a dăruit noaptea banii necesari, fiind salvate. Le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetute.
Lecția dăruirii
“Mi-aș dori foarte mult ca părinții să poată transmite copiilor, odată cu darul Moșului Nicolae și lecția morală pe care acesta ne-o transmite.
Actul dăruirii este doar efectul însușirii temeinice a virtuții milosteniei, pornită din iubirea de aproape. Darul nu trebuie să fie unul exclusivist și egoist, acaparat de interese și mercantilism, ci trebuie să devină expresia libertății practicate în comuniune. Altfel spus, dăruirea este doar prima treaptă a bucuriei sociale de a trăi împreună. Prin darul făcut nu urmărim satisfacerea unor plăceri de moment ale copilului, căci vom hrăni robia plăcerilor, ci încercăm o lecție de viață: Dăruind, vei dobândi”, spune părintele Tănăsescu.
Citește și: MESAJE de MOS NICOLAE. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
Doina Isfanoni, cercetator științific la Muzeul Național al Satului “Dimitrei Gusti”, spune că Sfântul Nicolae simbolizează armonia, prin asocierea cu darurile dulci, având în vedere că am intrat în luna sărbătorilor, când ne dorim să fim mai buni, să ne bucurăm unii pe alții.
„Fie că vine pe mare, așa cum se întâmplă în Olanda sau se strecoară printre case, cum este în România, fiecare percepe venirea Moșului într-un fel caracteristic propriului stilul de viață. De obicei, la 6 decembrie, se aduc dulciuri și fructe. De asemenea, Moș Nicolae aduce și nuielușa, pentru a-l avertiza pe micuț că trebuie să aibă un comportament cât mai aproape de conduitele morale“, explică etnologul Doina Isfanoni.

Actualitate
Minoră de 14 ani, dispărută de la o casă de timp familial din Teiuș, căutată de polițiști
Polițiștii din Alba caută o minoră care a dispărut din orașul Teiuș, județul Alba. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea sa, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
La data de 5 martie 2025, în jurul orei 18.10, Poliția Orașului Teiuș a fost sesizată de către reprezentantul unei case de timp familial, din oraș, cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 07.30, minora CALO ALEXANDRA-NARCISA, în vârstă de 14 de ani, a plecat din casă și nu a mai revenit până în prezent.
Minora are următoarele semnalmente:
• 1,60 cm înălțime;
• 55 kg;
• păr lung, roșcat;
• ochi căprui;
• ten închis.
La momentul dispariției, purta geacă neagră, pantaloni de culoare verde și pantofi sport de culoare neagră.
Polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării ei, iar aceasta a fost dată în urmărire.
Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea minorei, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
UPDATE: „Minora a fost identificată pe raza județului Sălaj. Aceasta este în stare bună”, a mai transmis IPJ Alba.
Actualitate
ÎPS Irineu, vizită pastorală la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din Teiuș
Joi, 27 februarie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din Teiuș.
Acesta, însoțit de părintele Nicolae Ignat, consilier social-misionar în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, a efectuat o vizită pastorală la acest așezământ aflat în rețeaua socială a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Chiriarhul nostru le-a adresat beneficiarilor cuvinte de îmbărbătare și sfaturi folositoare de suflet. De asemenea, Întâistătătorul Eparhiei noastre le-a oferit vârstnicilor ocrotiți aici numeroase daruri.
Centrul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din Teiuș a fost înființat în anul 2011, funcționând sub directa coordonare a părintelui arhimandrit Vasile Crișan, duhovnicul Mănăstirii Dumbrava. Activitatea desfășurată în cadrul așezământului este una complexă, cele 17 persoane ocrotite aici beneficiind de o gamă largă de servicii sociale, medicale, precum și consiliere spirituală. Slujba de binecuvântare a Centrului pentru persoane vârstnice din Teiuș a fost oficiată de către Părintele Arhiepiscop Irineu în data de 1 octombrie 2013, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor.
Actualitate
Bărbat de 57 de ani din Teiuș „ars la buzunar” de polițiștii locali, după ce a incendiat 1,2 hectare de teren
Un bărbat de 57 de ani din Teiuș a fost amendat pentru incendierea a peste 1,2 hectare de teren. Amenda primită de acesta din partea Poliției Locale Teiuș a fost de 500 de lei.
„Creșterea temperaturii se pare că are drept efect in această perioadă sporirea apetitului pentru incendierea miriștilor, a terenurilor agricole și forestiere. Polițiștii locali teiușeni l-au depistat pe numitul E.L., în vârstă de 57 de ani, din Teiuș, care a incendiat peste 1,2 hectare teren in zona Râtului, lucru interzis și pedepsit de legile in vigoare.
Cetățeanul E.L. a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei.
Este strict interzisă aprinderea resturilor vegetale, a miriștilor, consecințele pot fi dezastruoase pentru faună și proprietăți și pot pune în pericol viața persoanelor!”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.
Actualitate
Bărbat de 63 de ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ardealului
Sâmbătă, 22 februarie 2025, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au oprit, pentru control, pe strada Ardealului din oraș, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Teiuș.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,68 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 10 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica| teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. FELICITARI, URARI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi | teiusinfo.ro