Rămâi conectat

Administrație

Orașul Teiuș a înregistrat în ultimii ani un progres spectaculos pe toate planurile, cu ambiții de dezvoltare mari

Publicat

în

Orașul Teiuș, aflat la intersecția a două căi rutiere extrem de importante, E81 și DN14B,  nod feroviar pentru magistralele de cale ferată 300, respectiv 200, situat la egală distanță față de principalele orașe din Transilvania, care până nu demult a trecut printr-o perioadă de relativă stagnare, a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare accelerată pe toate planurile, de-a dreptul spectaculoasă, atât de așteptată de locuitorii săi, dar nu numai.

Primarul Mirel Hălălai și echipa sa de la Primăria Teiuș au adus un suflu nou și au creat condițiile pentru dezvoltarea localității, pentru transformarea acesteia într-un oraș în care să-ți facă plăcere să locuiești, să-ți întemeiezi o familie și să trăiești. Iar de câțiva ani, faptele au luat locul vorbelor și lucrurile evoluează, se văd, progresul se simte la fiecare pas, de la infrastructura de apă și canalizare, rețelele de străzi, drumuri și poduri, la școli și alte construcții menite să schimbe în bine viața teiușenilor. Dar să le luăm pe rând!

În domeniul infrastructurii de apă și canalizare, un proiect de peste 5 milioane de lei susținut prin Administrația Fondului de Mediu a permis ca la sfârșitul anului trecut orașul Teiuș să beneficieze de o rețea de canalizare ce acoperă peste 85% din nevoile localității. Printr-o bună colaborare între administrația locală și operatorul SC APA CTTA SA, un vis de demult al locuitorilor din Pețelca și Căpud, sate aparținătoare orașului Teiuș, a devenit realitate între 2017 – 2018, printr-o investiție de 1.405.960 de lei: ei au apă potabilă la robinet în propriile gospodării, nemaifiind nevoiți să care apa cu gălețile.

Cartiere și străzi întregi din oraș beneficiază și în acest moment de înlocuirea rețelelor de apă vechi de peste 35 de ani și de racordarea la rețeaua nouă de canalizare a orașului, lucrări de peste 350.000 de lei.

Din anul 2017, satul Beldiu a fost scos din noroaie, fiind asfaltat în baza Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) derulat de Guvernul României, o lucrare în valoare de 1.501.685 de lei.

Prin intermediul a două proiecte derulate cu fonduri europene, două clădiri importante îmbogățesc zestrea orașului: Centrul Educațional Multifuncțional Teiuș, în valoare de 850.000 de lei, edificat în anul 2017, și respectiv Centrul Național de Informare Turistică, finanțat cu 629.000 de lei.

Administrația locală a acordat o atenție deosebită și educației copiilor teiușenilor. Astfel, prin fonduri europene atrase prin Programul Operațional Regional (POR) s-au câștigat proiecte importante legate de reabilitarea Liceului Teoretic Teiuș (6.783.294 de lei) și a Școlii Gimnaziale Teiuș (3.318.343 lei), aflate deja în licitație de execuție, iar în luna iunie a acestui an, printr-o investiție de 725.995 de lei derulată cu sume alocate prin programul guvernamental PNDL și de la bugetul local s-a reabilitat integral Școala Primară Căpud.

Tinerii au fost, sunt și vor fi o prioritate pentru administrația teiușeană, fapt demonstrat prin construirea unui centru multifuncțional pentru tineret, ce cuprinde piscină, centru multimedia și un muzeu al orașului Teiuș. Proiectul, în valoare totală de  17.112.864 de lei, ce se află în faza de licitație de execuție, fiind finanțat prin programul de regenerare urbană socio – culturală a orașului Teiuș, proiect european derulat prin POR, care mai cuprinde și reabilitarea străzii Decebal, de la intersecția cu DN1 (partea stângă), inclusiv amenajarea de trotuare, rigole și locuri de parcare.

Două proiecte derulate cu sprijinul Grupului de Acțiune Locală „Pe Mureș și pe Târnave”, prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, au permis achiziționarea de costume populare și toate cele necesare promovării orașului Teiuș și ale tradițiilor lui, valoarea lor depășind 125.000 de lei. Tot pentru tineri și pentru cei dornici de mișcare, în această toamnă vor demara lucrările la spațiile verzi printr-un proiect GAL AFIR de peste 415.000 de lei, destinat realizării unei frumoase zone de relaxare între crucea luminoasă și strada Barbu Lăutaru (pe partea dreaptă).

Marea problemă a locuitorilor din Teiuș a fost starea drumurilor, dacă punem la socoteală faptul că la nivelul anului 2012 orașul avea mai puțin de 3 km de străzi asfaltate. Pentru a remedia această situație, Primăria Teiuș a obținut o finanțare de 12.595.533 de lei prin programul guvernamental PNDL II, în baza căreia 23 de străzi din oraș vor fi asfaltate, iar întregul sistemul rutier aferent, reabilitat  (rigole, trotuare etc). La nivelul acestei luni, execuția lucrărilor este realizată în proporție de 75%, iar beneficiarii direcți pot face diferența între ceea ce a fost și ceea ce este în prezent.

Una dintre cele mai importante investiții, un vis extrem de vechi, dar neîmplinit al teiușenilor și al locuitorilor din Căpud, Pețelca și al celorlalți viețuitori de pe partea stângă a Mureșului, a devenit o realitate incontestabilă: podul rutier de la Căpud, o lucrare amplă, complexă, dar atât de necesară. Podul de la Căpud este construit prin programul guvernamental PNDL II, lucrare în valoare de 3.401.823 lei, fiind realizat în întregime de o firmă românească specializată în astfel de lucrări. Acesta măsoară 94 m lungime, are 3 deschideri, două pile în apă realizate prin foraj, două culee, 15 grinzi de beton armat precomprimat în lungime de 28 metri și o greutate de 20 tone, fiecare.

Inițiativa primarului Mirel Hălălai, construirea podului de la Căpud, face ca trecerea cu brudina și cu barca să devină doar o amintire și să reprezinte un punct turistic de interes pentru turiștii care poposesc în zonă.

„Sunt multe de spus despre gândurile și aspirațiile administrației locale din Teiuș, proiectele nu se opresc aici. Rămân în continuare drumuri de rezolvat mai simple sau mai complicate, vrem să creștem nivelul de viață al tuturor cetățenilor din Teiuș, toți teiușenii, fie că vorbim despre cei din oraș, fie despre locuitorii satelor aparținătoare, merită să trăiască într-un oraș curat, cu străzi modernizate și să beneficieze  de toate condițiile, iar sloganul «#TEIUȘUL PRIMUL!» trebuie să fie în gândul și acțiunile fiecăruia dintre noi”, ne-a declarat primarul Mirel Hălălai, care a demonstrat că este „omul potrivit la locul potrivit” pentru dezvoltarea durabilă a orașului Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Liberalul Aurel Breaz, votat viceprimar al orașului Teiuș de „alianța” PNL-AUR

Publicat

în

Liberalul Aurel Breaz, fostul contracandidat al actualului primar la alegerile locale din 9 iunie 2024, este noul viceprimar al orașului Teiuș, ales vineri de consilierii locali.

 

Doi candidați au fost nominalizați pentru funcția de viceprimar la Teiuș. Este vorba de Cristian Sularea de la PSD și Aurel Breaz de la PNL. Sularea a obținut șase voturi ale consilierilor locali, iar Breaz 9 voturi.

Primarul Mirel Vasile Hălălai a reacționat printr-o postare pe rețelele de socializare, în urma alegerii lui Breaz și acuză o „alianță toxică PNL-AUR”.

„Alianța toxică AUR – PNL a funcționat și la Teiuș. AUR nu si-a pus candidat iar voturile lor sau dus direct în remorca PNL. Cum să poți avea încredere în astfel de oameni. Iată deci cum una se spune la televizor și alta se face în politică. Minciuna are picioare scurte dar asta este o alta poveste. Una cu alta, urez succes noului viceprimar în persoana domnului Aurel Breaz și îl aștept alături de mine la muncă”, a transmis primarul Mirel Hălălai.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de 1,5 milioane de lei în digitalizarea serviciilor oferite de Primăria Teiuș către cetățeni

Publicat

în

Primarul Mirel Hălălai anunșă că a fost semnat contractul de „Digitalizare la nivelul orașului Teiuș” prin care se va simplifica accesul cetățenilor la serviciile instituției.

„A fost semnat, la sediul primăriei noastre, contractul „Digitalizare la nivelul orașului Teiuș”, un contract de peste 1,5 milioane de lei, extrem de important pentru simplificarea accesului concetățenilor noștri la serviciile primăriei, la informațiile publice, monitorizarea traficului din orașul nostru, creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin montarea a 80 de camere video performante, monitorizarea calității aerului si a poluării în general, într-un cuvânt un pas important spre un viitor în care, cetățeanul să fie pe primul loc prin tot ce oferă administrația publica locala din orașul nostru” a scris primarul Mirel Hălălai, pe pagina personală de facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de peste 5 milioane de lei în extinderea rețelei de canalizare din orașul Teiuș

Publicat

în

Administrația orașului Teiuș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede extinderea rețelei de canalizare menajeră din Teiuș. Valoarea totală estimată a investiției este de 5.381.335,72 lei.

Potrivit documentației, în SP din zonă se colectează apa menajera de pe străzile studiate, apoi este pompată în cel mai apropiat cămin exisent/SP existentă. Racordurile vor fi executate prin amplasarea căminelor de racord la limita de proprietate, pentru evitarea spargerilor în zonele carosabile și asfaltate a drumurilor din localitate execuția traversărilor se va realiza prin subtraversare cu foraj orizontal, dacă este cazul. În zona de accese unde prin lucrarea de canalizare este necesară spargerea acceselor acestea se vor reface și vor fi aduse la starea inițială înainte de interventie. In zonele unde exista trotuare daca in urma interventiei este necesara spargerea trotuarelor, acestea vor fi refacute si aduse la starea initiala inaintea interventiei.

– Lungimea totală a rețelei de canalizare gravitațională este de 5357 m
– Lungime rețea canalizare sub presiune (refulare) 175 m (74 m nu se suprapun traseului gravitational)
– Numărul de cămine 130 buc
– Număr stații de pompare SP- 3 buc
– Număr de racorduri gravitaționale 287 buc

Sistemul de canalizare propus va fi sistem separativ. Regim: umed. Apele uzate menajere evacuate din instalaţiile sanitare interioare sunt conduse spre canalul exterior amplasat între proprietăți și drumul asfaltat/pietruit. Structura rutieră se va reface la terminarea lucrărilor, funcție de tipul existent la execuția lucrărilor.

Canalizarea menajeră proiectată pentru această investiţie se va realiza din tuburi PVC SN4, cu Ø = 250 mm, iar racordurile de la constructii se vor realiza din tevi din PVC, cu Ø min = 160 mm. Colectoarele de canalizare vor fi pozate la o adâncime corespunzătoare cerintei pentru asigurarea pantei necesare pentru a transporta gravitaţional apele uzate catre staţiile de pompare prevazute precum si de evitarea pericolului de inghet.

Conductele se vor poza în șanțuri, pe un pat de pozare din nisip compactat de 10 cm. Peste generatoarea superioara a acestora se va pune in opera un strat de nisip de 10 cm, care se va compacta manual. Pana la cota superioara a santului, deasupra stratului de nisip se vor realize umpluturi cu balast ( in zonele carosabile), respectiv cu pamant ( in zonele verzi).

Pământul în exces se va evacua în locația indicată de către Beneficiar. Se va face tot posibilul ca și căminele de vizitare vor fi amplasate pe traseul colectorului principal de transport ape uzate menajere să fie utilizate ca și camine de racord. Însă acolo unde nu a fost posibil, se vor amplasa și cămine de racord. Căminele de vizitare se propun din beton circulare, Ø int = 800-1000 mm, cu elemente tronconice de reducere la Ø int = 625 mm, cu capace din fonta carosabile sau necarosabile, functie de zona de amplasare.

Racordul se va realiza prin ramificații sau piese de branșare din PVC.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Tânăr de 23 de ani din Teiuș amendat de polițiștii locali și obligat să curețe zona, după ce a aruncat gunoi menajer pe domeniul public

Publicat

în

Un tânăr de 23 de ani din Teiuș a fost amendat de Poliția Locală și obligat să curățe zona afectată de gunoiul menajer pe care l-a aruncat ilegal pe domeniul public.

„Batălia cu nesimtirea unor concetateni de-ai noștri, care nu inteleg ca trăim intr-un oraș civilizat si aruncă gunoi menajer cu complicitatea unor detinători de utilaje cu tractiune animală continuă la noi, la Teius!Politistii locali teiuseni l-au depistat pe numitul R.B.N. din Teius, de 23 ani, care si-a aruncat gunoiul in complicitate cu un conducator de atelaje, pe domeniul public al orasului, fiind sanctionat cu suma de 1000 lei si obligat sa salubrizeze locul! Haideti sa luam pozitie cu totii impotriva unor astfel de apucaturi, care patează fata orasului nostru, pentru a avea un oras curat si cochet!”, au scris reprezentanții Primăriei Teiuș, pe pagina de facebook a instituției.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius